o mazgaleala mai veche, de pe 19 martie
Ma enerveaza ca atunci cand am febra, cand din punct de vedere fizic sunt vraiste, gandurile sunt in ordine si imi vin niste idei bune... iar cand nu am febra nu stiu ce si cum: mi se ingramadesc toate in minte, totul e in ceata.
Si acuma stau si ma uit la o foaie goala si nu stiu ce sa scriu...iar cand incerc sa adorm, si nu reusesc, imi vine sa iau o bucata de hartie si sa scriu!
Echilibrul! Intotdeauna e bun, cica in toate domeniile; o prima problema ar fi cum il gasim; o alta, mai mare, cum il mentinem...cum reusim sa stam pe pozitie.
Cand stateam azi in troleu aceleasi idei vechi: in jurul meu oameni care nu stiu ce fac (sau eu nu stiu ce fac ?), care sunt constransi de responsabilitatile de la serviciu/familie (sau doar eu ?)
De ce nu fac oamenii mereu ce le trece prin minte? Pentru ca.... nu au curaj! Pentru ca au uitat ca pot face asta, ca pot face ce le trece prin cap; pentru ca nu e moral ce le trece prin cap (ma rog, aici e restrictie de functie); pentru ca nu au bani; pentru ca spun: „am timp dupa ce rezolv treaba asta” si apoi vine alta treaba si tot asa; amanam din diverse motive; nu suntem cinstiti sa ne uitam in oglinda si sa spunem: „pai nu am sa am curajul niciodata sa fac asta” ci suntem ipocriti si spunem: „am sa fac, dar mai incolo”; si se stie ca acest „mai incolo’ cateodata (destul de des) nu mai vine niciodata; si asta tot din diverse motive: pentru ca murim inainte de „mai incolo”;
Mda, acuma sa ma opresc, sa citesc ce am scris mai sus ca teleghidata si sa inteleg ce vroia subconstientul meu sa imi transmita... un lucru e clar: eu nu ma uit prea des in oglinda ... la propriu!
Acum vreo 2 zile am vazut episodul ce trata creierul uman din „Human body: Pushing the limits”; au fost prezentate cateva cazuri interesante din viata reala in care „creierul”, nu mintea noastra (ratiunea) au salvat vietile oamenilor; cum sa supravietuiesti 76 de zile pe mare pe o barca in deriva ? cum sa supravietuiesti 45 de zile intr-o pestera ? cand te hotarasti sa fugi sau sa infrunti un incendiu devastator ? la intrebarile de genul acesta raspunde creierul cand trece pe pilot automat; de ce avem nevoie de somn si nu putem fi niste roboti care pot lucra non-stop? Pentru ca suntem niste roboti si creierul nostru are nevoie de reparatii zilnice, are nevoie sa stabileasca care dintre informatiile primite peste zi merita retinute si puse deoparte, eventual transformate in amintiri, si care trebuie aruncate la gunoi; no, cam suna a decizii importante.... deci noi luam niste decizii destul de importante cand dormim, cine ar fi crezut? [...] tot in episodul acesta se sugereaza ca am putea profita la maximum de capacitatea creierului nostru daca am reusi sa ne controlam visele, pentru ca doar in dreaming world suntem cu adevarat inovatori, organizati, creativi....geniali, pe scurt.
Nici macar nu imi aduc aminte cand am visat ultima data....super! actually brilliant i’d say!
Dar cu visurile cum ramane? Deci lasam lasitatea, slabiciunile, money problems sa fie niste obstacole de netrecut ?
Am adus vorba despre echilibru: cum stim ca luam deciziile potrivite? Probabil ca depinde ce inseamna potrivit. Depinde de perioada de timp pe care e definit „potrivit”. „deocamdata, ar fi potrivit sa fac asta”. Serios ? „ Deocamdata ? Mai incolo ? Trebuie?” ma insel sau nu, nu stiu, dar probabil ca nu ar trebui sa faca parte din vocabularul unui om asa cum vreu eu sa fiu. „cum vreau sa fiu” sau „cum sunt” ? ... cred ca „cum vreau sa fiu” e mai potrivit. ... potrivit?? Again!!! Deci lucrurile sunt foarte simple: iti propui ceva si vezi ce trebuie sa faci ca sa reusesti. Iti faci planuri, pui pe hartie, apoi revii, schimbi, imbunatatesti... si asta ar trebui sa dureze mai mult decat atunci cand iti propui lucrul respectiv; si de fapt ce este important? La sfarsit, vei aprecia mai mult straduinta de a-ti indeplini visul, decat visul in sine; ce inseamna expresia : „traieste-ti visul” ? inseamna sa te bucuri cand ai reusit sa ti-l implinesti sau inseamna sa te bucuri de fiecare treapta pe care o urci ca sa ajungi in varf ? cand urci un munte te simti fericit in varf sau cand urci ? ... nu am escaladat prea mult, dar spun: atunci cand ajungi in varf esti fericit ca ai ajuns, esti obosit.. si te uiti mai departe, la coborare, iti alegi traseul.... iar cand urci, te bucuri ca esti acolo, ca faci ce faci, te simti mai puternic atunci cand simti ca nu mai poti si totusi mergi mai departe; devii mai puternic cand urci, nu cand ajungi sus ! cand ajungi sus, esti vulnerabil !
Mda, si cum te decizi ce munti sa escaladezi? Si apoi, ce traseu sa alegi.... uuu, asta e strong: ce traseu sa alegi ? depinde de principii, de caracter...
What matter’s at the end ? Muntele? Traseul ? pozele facute? Panorama din varf ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu